Sleepers…unul dintre acele filme cu o poveste foarte profundă. Ne putem da seama încă de la început că este un film bun deoarece în el sunt prezenţi mulţi actori foarte buni. Printre aceştia se numără Kevin Bacon, Robert De Niro,  Ron Eldrad şi Brad Pitt. Actorii se mulează perfect pe povestea filmului care este mai mult decât interesantă. Filmul începe cu povestirea unui băiat, locuitor al cartierului Kitchen’s hell, care descrie modul de viaţă al lui şi al celor 3 amici ai săi de care era de nedespărţit. Aceştia erau buni prieteni cu preotul cartierului, care îi susţinea şi îi îndruma mereu spre bine. Într-o nefericită zi se întâmplă ca o boacănă obişnuită a celor 4 să se transforme într-o tragedie. Aceştia plănuiseră să-l fure pe vânzătorul de sandwichuri. La vremea respectivă aceştia nu şi-au dat seama cât de mult se chinuia vânzătorul pentru a scoate bani, că avea acasă o familie cu 2 copii, că avea datorii şi că slujba aceea era singura lui sursă de venit, ei vedeau doar posibilitatea de a mânca gratis. Cei 4 păcălesc vânzătorul, reuşesc să fure chiar toneta acestuia dar dintr-o greşeală o scapă pe scări. Într-un singur moment, fapta lor a devenit mult mai gravă. Toneta a lovit un bătrân care urca scările lăsându-l inconştient. Cei 4 au fost aduşi în faţa instanţei şi au fost trimişi la o şcoală de corecţie timp de aproximativ 2 ani, asta datorită intervenţiei pe care a făcut-o părintele pentru ei. Deşi 2 ani de zile nu par aşa mult, aceste 24 de luni aveau să le distrugă viaţa pentru totdeauna. Lucrurile pe care le-au îndurat aici nu numai că i-au umilit şi făcut să sufere, dar i-au şi schimbat transformându-i în nişte adevăraţi infractori şi oameni ce cunoşteau mai bine decât oricine ce înseamnă ura. Abuzurile erau la ordinea zilei, dar nu veneau din partea colegilor, ci din partea gardienilor care pe lângă bătăi şi tratamente inumane îi supuneau şi la abuzuri sexuale, unele de neimaginat. Aceştia, de ruşine, dar şi de frică, au încetat să mai primească vizitele, care oricum nu mai erau la fel de multe ca la început. Singurul cu care mai vorbeau din când în când era părintele care le mai ridica moralul, fiind şi el închis într-o şcoală de corecţie când era mic. După cei 2 ani băieţii au fost eliberaţi, dar nu cu amintiri plăcute. 2 dintre ei aveau să devină criminali, iar ceilalţi 2, mai puternici pshihic fiind, aveau să-şi continue viaţa într-un mod normal. Totul se schimbă când peste ani, cei 2 infractori, cândva nişte simplii delicvenţi juvenili, îl recunosc pe gardianul ce i-a chinuit atâta timp într-un bar şi se răzbună într-un mod crud, dar oarecum corect şi de înţeles. De aici decid să-şi înceapă toţi 4 răzbunarea şi s-o ducă la capăt orice-ar fi, ajutaţi de toţi prietenii lor şi de buna lor prietenă Carla care le fusese mereu alături. Vă las pe voi să vedeţi cum procedează şi cum se termină filmul. Mai jos aveţi scena răzbunării care este una dintre cele mai puternice ale filmului. Vizionare plăcută!

Bookmark to:

Omul- nu doar o fiinţă dezvoltată mai mult decât celelalte, ci şi încununarea creaţiei divine. Raţiunea, posibilitatea de a alege în orice domeniu, ar trebui să ne facă cu atât mai recunoscători şi mai ascultători. Dar…surpriză,drăguţul de om, a descoperit că poate să îşi folosească mintea sclipitoare pentru a-şi îmbunătăţi vizibil condiţiile de trai. Nimic rău până aici, doar că, încet-încet a devenit tot mai ancorat în activităţile sale strict materiale şi pământene, uitând de Creatorul său.Astfel, încet dar sigur, civilizaţia extrordinar de modernă a început să intre într-un declin tot mai accelerat( declin moral-cu tehnologia , încă nu avem probleme, dimpotrivă, după cum spune majoritatea). Din punct de vedere al comportamentelor, oamenii au început să adopte atitudini tot mai îndrăzneţe, chiar provocatoare sau violente. Astfel, in mai puţin de o sută de ani am “evoluat ” aproape spectaculos: ce tineri la 1900 ar fi avut curajul să isasă din anumite tipare? (vestimentare, comportamentale). Azi, noi ascundem totul sub eticheta “originalitate”(chiar dacă între hainele de stradă- şcoală şi cele de club nu există decât foarte mici diferenţe, şi chiar dacă limbajul este deformat de vulgarisme sau de greşeli gramaticale). Şi cine e de vină? Societatea şi fiecare membru al ei în parte. Acceptând din ce în ce mai multe astfel de “libertăţi”, am făcut precum Anglia şi Franţa când Hitler a început să anexeze rând pe rând ţări europene(Austria, Cheoslovacia)- am privit fără să acţionăm energic.Poate vi se pare că exagerez dar, dacă acum 50 de ani, costumul de baie în două piese era ceva nemaiauzit şi scandalos ; în zilele noastre se face topless fără cea mai mică problemă. Ceea ce vreau de fapt să subliniez , este faptul că , încurajând tot mai mult practici de acest fel, am ajuns ca obiceiurile, conduitele normale să fie considerate învechie, depăşite sau pur şi simplu, anormale. Nu este uşor să fii diferit într-o lume care încearcă tot mai mult să uniformizeze, dar cu ajutorul lui Dumnezeu (deşi unii nu vor să recunoască, credinţa a rămas singurul refugiu ce mai promovează o viaţă bazată pe valori şi principii) putem reuşi. În primul rând, să ne păstrăm noi credinţele nealterate şi apoi să încercăm să îi facem şi pe cei de lângă noi (rude, prieteni sau simpli oameni cu care venim în contact) să conştientizeze erorile lumii în care trăim. Cea mai bună metodă rămâne cea a exemplului personal, pentru că prin fapte, oamenii sunt cel mai bine convinşi. Să nu uităm nicio clipă, că nu contează popularitatea unei activităţi sau comportament şi să nu preluăm ceva decât atunci când suntem siguri că ni se potriveşte şi că nu contrazice vreun alt principiu. Avem dreptul de a refuza tot ceea ce ni se pare mediocru, nevaloros, dăunător. Avem dreptul de a spune NU: vulgarităţii, inculturii, indiferenţei, ,non-valorilor, necredinţei, invaziei de kitsch-uri de toate felurile!De ce să mai ezităm?

P.S. Poate vi se pare puţin ciudată imaginea aleasă, dar are o legătură destul de strânsă cu articolul- este o pictură a norvegianului Edvard Munch intitulată “Ţipătul”, fiind considerată  una dintre cele mai importante creaţii expresioniste.

Bookmark to:

Stop pirateriei! Este mesajul pe care Microsoft îl transmite utilizatorilor de Windows fără licenţă. Companie va introduce un nou program care va avea scopul să depisteze softurile piratate.

Sursa

Bookmark to:

Tuturor ne este cunoscut acest gen de muzică. Fie că suntem ascultători înrăiţi, ocazionali sau total împotriva lui, toţi am avut ocazia să ne formăm o impresie despre acest stil. La fel de cunoscută ca şi acest gen de muzică este şi repulsia evidentă pe care o creează în rândul fanilor altor genuri. Majoritatea celor care ascultă alte feluri de muzică(rock, house, rap) sunt împotriva manelelor. Totuşi, asta nu înseamnă că manelele sunt lipsite de ascultători sau că interpreţii de aşa ceva nu ar avea fani, ba dimpotrivă, sunt chiar mai numeroşi decât cei ai altor cântăreţi. Părerile sunt împărţite…unii susţin că nu îi încântă dar că nu au nimic cu acest gen, alţii îl urăsc din toată inima, alţii îl acceptă ocazional sau în combinaţie cu alte genuri. Deci, e normal să ne întrebăm care sunt părţile bune şi rele ale acestui gen muzical. Părţile mai puţin bune ies în evidenţă cam în toate piesele: versurile incorecte, limbajul neadecvat, ideile greşite promovate şi modul în care piesele apar pe micul ecran. Clipurile unor astfel de piese sunt mereu încărcate de lucruri prosteşti, indecente şi neplăcute. Este uimitor cum interpreţilor nu le este jenă să se expună în anumite ipostaze şi să se arate în faţa oamenilor aşa, ba mai mult, dorind chiar să-i impresioneze. Părţile “bune” pe care le scot în evidenţă în general cei care ascultă manele sunt oarecum de înţeles…ritmul plăcut pe care se dansează foarte uşor, impactul lor la petreceri sau suferinţa şi problemele pe care viaţa ni le pune în faţă şi pe care simţi nevoia sa le “stingi” cu ceva. Manelele, fie că recunoaştem sau nu, reflectă în ele mentalitatea multora dintre noi, a românilor, dar nu a tuturor. Poporul nostru a fost mereu unul iubitor de frumos, prin urmare şi de muzică, dar majoritatea celor care ascultă manele nu o fac datorită ritmului care îi atrage foarte mult sau din cauză că nu au ce altceva să asculte la petreceri. Ar exista o mulţime de piese ritmate care să meargă la petreceri şi pe care s-ar putea dansa şi în afară de manele. Totuşi, de ce preferă mulţi manelele în locul altor alternative la fel de “energice”? Pentru că manelele sunt ale noastre, ne sunt specifice nouă, ceea ce se spune în ele este “mai ca la noi”, ele ilustrează mentalităţile noastre, le laudă şi asta ne încântă dincolo de orice limită. Practic ele ne prezintă valorile, lucrurile după care tânjim şi în funcţie de care îi judecăm pe alţii. Manelele arată perfect şi cât de mult le place unora dintre noi să se laude. Asta n-ar fi neapărat un lucru rău, dar mulţi o fac cu o doză de aroganţă, de superioritate, fără să te invite să te bucuri alături de ei ci spunându-ţi într-un fel că a făcut rost de acel ceva înaintea ta şi prin urmare e mai superior. Cei care nu au cu ce, se prezintă în clipurile sau melodiile respective visând la ele şi îi respectă din suflet pe cei care le au deja. Totuşi, acest gen îi ajută şi pe ei să se simtă bine, debitând laude deosebit de originale pe care ei şi le atribuie imediat, uitând de orice fel de modestie. Acesta este marele dezavantaj al manelelor, faptul că ele crează o mentalitate, un întreg stil de viaţă şi formează oameni care în societate pot fi deranjanţi. Îi face pe oameni să trateze multe lucruri cu lipsă de seriozitate, să preţuiască lucruri efemere şi să vadă valoarea unui om în nişte factori care nu au nici o legătură cu asta. Practic, acest stil muzical deformează valori şi se aude în din ce în ce mai multe locuri şi în nici un caz doar la petreceri. Asta reprezintă ,din păcate, o aprobare a oamenilor faţă de comportamentul “manelistic”, care probabil vă este deja cunoscut şi al mentalităţii generate de astfel de muzică. Fanii acestui gen sunt plini de respect de sine, dar unul ciudat, pentru că ,de fapt,  ei fac exact contrariul. Urmând “sfaturile” şi încercând să imite interpreţii,  ei speră să devină mai respectabili, să urce mai sus pe scara socială, dar fac exact invers şi scad în ochii celor din jur, asta în cazul în care nu au şi ei acelaşi sistem de valori. Aşadar, să încercăm să nu încurajăm flagelul manelistic care deja transformă tot din jurul nostru: autobuzul, strada, magazinul într-o petrecere şi un dans neîntrerupt şi să nu ne dăm valorile peste cap luându-ne după un gen muzical plăcut la prima audiţie, dar cu atât de multe defecte şi efecte secundare.

Bookmark to:

Tudor Sişu, fostul membru al trupei La Familia, a fost condamnat, joi, de magistraţii Tribunalului Bucureşti, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic şi consum de droguri. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti.

Sursa

Bookmark to: