Deşi nu am putut sta decât 3 zile ( aveam o tabără săptămâna următoare), sejurul la Tulcea ( Smardoieşti pentru şefu”) a fost foarte frumos. Tulcea este un oraş tare draguţ cu multe parcuri şi fântâni arteziene. Chiar dacă e locul în care trenurile fac cale întoarsă, deoarece nu mai e decât apă la orizont ( mai sunt localităţi, dar se ajunge doar pe apă), este cu sigurantă, un oraş care merită vizitat. Are un acvariu mare cu peşti de diverse mărimi care m-a fascinat , Dunarea la 2 paşi, un lac chiar în centru în jurul căruia poţi admira o fântână ce apare în mai multe culori noaptea. Dacă ajungeţi, nu rataţi “Monumentul” construit pentru eroii din cele două războaie, aflat undeva foarte sus, de unde ai o privelişte deosebită. Ca şi Roma de odinioara, Tulcea este situat pe 7 coline, aşa că veţi avea ceva de urcat, eu am avut la dispozitie şi un scuter aşa că plimbarea a fost cu atât mai plăcută. Insula Tudor Vladimirescu la care se ajunge cu vaporaşul sau mânăstirea Celic Dere sunt alte obiective care merita atenţia vizitatorilor. În concluzie, Artemis s-a simţit foarte bine la Tulcea şi pentru asta îi mulţumeşte lui Dragoş care a fost o gazdă foarte răbdătoare şi un ghid bun. ( de asemenea poliţistii sunt simpatici, bărcile au acel aer de epoca, iar tipii de pe iaht sunt draguţi şi prietenoşi)
In continuare, puteti viziona si un filmulet cu membrii echipei La Ionica in Ploiesti, in timpul excursiei la Busteni dar si la Tulcea realizat de Dragos
Sunt sigur că aţi observat absenţa noastră pe blog zilele trecute. Motivul este reuniunea „Ionicilor”. Dragoş a venit de la Tulcea în vizită la mine (la noi de fapt) câteva zile. Ne-am distrat, ne-am simţit bine în Ploieşti joi, vineri şi sâmbătă. Ieri am fost la Costanţa Buşteni, am urcat până la Cabana Poiana Izvoarelor unde am avut parte de o masă caldă, după care, extenuaţi, am coborât spre gară pentru a ne întoarce spre casă. Desigur că am avut parte de ceva distracţie pe drum, am făcut şi poze (pe care le vom posta peste câteva zile). La întoarcere Dragoş era deja obosit, şi cam prost dispus, însă Artemis, cu optimisul ei a reuşit în final să-l înveselească. Ne-am distrat şi în tren (atât la dus, cât şi la întors) şi ne-a făcut plăcere să avem parte de atâta voie bună Astăzi Dragoş şi Artemis au plecat la Dragoş, la Smardoieşti Tulcea şi vor continua acolo distracţia.
Pe final vă amuzăm cu un filmuleţ pe seama căruia am râs şi noi ieri pe drum
Aşa se numeşte una dintre melodiile mele preferate. Mult timp am admirat doar vocile interpreţilor (Yulianna Karaulina şi Ruslan Masyukov), trăirile care se ghiceau în modul de interpretare. Într-o bună zi, am găsit, de fapt, aşa cum se întâmplă de obicei, ea m-a găsit pe mine. O domnişoară foarte drăguţă care s-a oferit să îmi traducă întreaga piesă. S-a dovedit a fi într-adevăr tristă, dar cu atât mai frumoasă.Aceasta este melodia ( videoclipul este alcătuit din secvenţele serialului “Misterele din Sankt Petersburg”)
Iar aceasta este traducerea versurilor:
Este tot ce am avut de spus: simplul adevăr
Îmi pare rău,dar eu…dar tu …inţelegi probabil…
Am avut drumuri diferite în viaţă – care ne-au despărţit.
Ai avut încredere în ochii mei,dar pentru ultima oară
Poate mai târziu,dar acum…
Nu sunt eu in braţele tale,
Nu te pot săruta
Nu sunt vise ca noi doi
Să putem fi impreună…
Suntem în stare să stăm spate în spate,
Şi să trecem dincolo de orizont,acolo unde nu doare
Adevărul este simplu – acolo,unde nu există dragoste.
Ne-am plictisit şi te rog sa nu mă mai cauţi
Poate mai tirziu,dar acum…
Nu sunt eu in braţele tale,
Nu te pot săruta
Nu sunt vise ca noi doi
Să putem fi impreună…
Îi mulţumesc mult atât domişoarei Cătălina, care , doar citind un comentariu în care căutam informaţii despre această piesă s-a oferit să o traducă dar şi lui Graprefruits, pe al cărui blog, la secţiunea “Expresii în limba rusă ” am cunoscut-o pe cea care mi-a tradus versurile acestei minunate melodii.
Un cal mort zăcea ieri la orele prânzului pe o stradă principală din Ploieşti. Imediat ce am terminat de pozat, o patrulă a poliţiei a trecut pe-acolo, a încetinit, a privit, a plecat mai departe. Spunem că suntem o ţară civilizată, însă putem vedea aşa ceva într-o ţară civilizată ? Refuz să cred asta. Într-o ţară civilizată cred că ar fi fost ridicat imediat şi stăpânul animalului tras imediat la răspundere (dar nu cred că s-ar fi ajuns aici pentru că există civilizaţie, deci n-ar lăsa nimeni un hoit într-un spaţiu public), ori la noi…doar e Românica..
Azi am tot discutat în contradictoriu despre muzică, genuri muzicale şi efectele lor. Implicit, s-au conturat nişte concluzii. Fiecare dintre noi iubeşte şi ascultă frecvent un anumit gen de muzică. Ca orice om, am şi eu simpatii şi antipatii…muzicale. Doar că am şi argumente.
Pentru mine, muzica nu e doar un amestec de sunete, eventual şi versuri care au un ritm uşor de reţinut şi atât. Nu, pentru mine , muzica e hrană pentru spirit, cu o unitate aproape perfectă între versuri şi linia melodică. Am şi momente în care nu mă pot concentra decât pe muzică instrumentală( trăiască Vangelis, Mozart, Schubert..Dacă aş spune că eu ascult orice gen de muzică..aş fi o ipocrită. Pentru că doar câteva genuri rezonează cu sufletul meu: muzica uşoară românească, muzica anilor 80-90 ( nu orice melodie, dar majoritatea, să zicem) , muzica clasică şi uneori..baladele rock şi muzica folk.
Nu am ceva personal cu restul dar mă ghidez după ce spunea compozitorul unui recviem extraordinar( Beethoven): ” muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi (sau aşa ar trebui, îndrăznesc să adaug) nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde”.
Astfel, referitor la restul genurilor muzicale.. rockul, în afară de unele balade( +melodiile Queen), e prea dur sau prea pesimist( pentru mine), muzica house, trance, electro -cunoscută sub denumire generală ” muzică de club” e o muzică care deşi se vrea profundă nu îţi înalţă sufletul, cel mult îl încătuşează. Muzica populară- e chiar ok când vrei să îţi aminteşti (aviz prahovenilori ) cine eşti .Nu râdeţi, în timp ce discreditaţi acest gen, această doamnă încă se mândreşte cu originile sale..măcar de am lua lecţii să ne mândrim la fel cu locurile natale. Şi jazz-ul e ok, însă eu nu prea răbdare să îl ascult mult timp. Muzica din zilele noastre…care nu se încadrează neapărat la muzică de club e clar că e creată doar în scopuri comerciale şi atât. Manelele…din punctul meu de vedere nici nu ar trebui să existe ca gen..poate că are unele ritmuri orientale interesante dar dezacordurile fioroase, promovarea unui stil de viaţă în care nu contează decât banii, averea şi ..valoarea, pe care o înlocuiesc cu nonvaloare şi kitsch la tot pasul, o atitudine de grobieni infatuaţi distrug orice urmă de simpatie. Hip-hopul , un alt gen controversat în care adepţii se consideră oameni speciali şi neînţeleşi. Nu m-ar deranja atât de tare limbajul pe alocuri vulgar, deşi unii au demonstrat că se poate şi fără, doar că nu înţeleg un lucru. În majoritatea versurilor se revoltă, arată faţa României în culorile cele mai sumbre. Dar de ce promovează atât utilizarea drogurilor? Nu îşi dau seama că îi ascultă şi copii de 14 ani, care îi consideră idoli si imită în orice ? Această responsabilitate pentru educarea tinerelor generaţii o au şi maneliştii , dar..nu cred că îşi fac eu vreun proces de conştiinţă în timp ce cântă despre bani, duşmani şi cât sunt ei de extraordinari. Şi evident, mai e şi muzica de club. Aceasta , însă tocmai pe asta mizează . Pe implementarea unei superficialităţi care să faciliteze consumerismul , şi implicit să le asigure vânzări considerabile.Dacă se poate să stimuleze şi consumul de droguri, cu atât mai bine. Nu e obligatoriu, dar ar fi de preferat, pentru o fidelizare soră cu supunerea oarbă a personalităţii fanului.
Din nefericire, nu mai trăim vremurile în care muzica era creată din dragoste pentru om şi creaţie, în care artiştii îşi puneau bucăţi de suflet în interpretare. Eu aşa simt, de aceea cred că ar trebui să fim foarte atenţi la ceea ce ne oferim, pentru o aşa zisă relaxare- muzică pentru înălţarea spiritului sau dimpotrivă…
Mai jos, nişte melodii care potrivit standardelor mele trec drept muzică pentru suflet:
maine...
