De câte ori nu suntem nemulţumiţi de ceea ce ni se întâmplă? De câte ori nu ne plângem că suntem neglijaţi, nedreptăţiţi, uitaţi sau lipsiţi de iubire? De câte ori nu vrem să abandonăm sub povara greutăţilor pe motiv că e prea mult, prea greu şi noi sutem prea singuri? Şi totuşi, chiar în momentele de maximă tristeţe şi însingurare, cineva are grija de noi, ne priveşte din umbră, veghează să nu ne lovim prea tare …Tot ce trebuie să facem pentru a simţi ajutor este să închidem ochii , să ne adâncim puţin în abisurile sufletului iar apoi să privim câteva clipe cerul, pentru că, aşa cum frumos spunea poetul Rainer Maria Rilke:

“Cad frunzele, cad ca din depărtare

de parcă vestejesc grădini în ceruri

cu gesturi de negare cad, de-a rândul

Iar nopţile cum cade greu pământul

din toate stelele, într-o însingurare.

Noi toţi cădem.Şi mâna asta, iată.

Căderea vezi, e-n toţi şi-n oricine

Şi totuşi, este Unul care ţine

nespus de blând, pe mâini, căderea toată”.

Se spune ca odată, un om mergea printr-un deşert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afara de întinderea nesfârşită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele paşilor săi.
Deodata, însa, omul a observat ca alături de el au apărut şi alte urme, ca şi când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu el şi ale cărei urme le putea vedea alături de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur ? Cine eşti şi de ce nu te văd ?
Dar o voce i-a raspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu eşti singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău si vei ajunge cu bine la capăt! Omul a cazut în genunchi şi i-a multumit Domnului că S-a indurat de el, dupa care şi-a continuat drumul, convins că acum va reuşi. Si a mers, a mers, până când într-un final a simţit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi, a privit în spate şi …ce i-a fost dat sa vadă? Pe nisip, nu se vedeau decat urmele paşilor săi.
- Doamne – a spus omul îndurerat – de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decat două urme în nisip ?!
Dar, aceeaşi voce i-a raspuns cu blândeţe:
- Pentru că, până acum, Eu te-am dus în braţe.
Deodată, omul nostru a simţit ceva rece, rece, şi a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese găsit de o caravană. Câţiva negustori îl ridicaseră şi îl stropiseră cu apă. Atunci când a simţit apa rece pe faţă s-a trezit, amintindu-şi de visul său.
- Binecuvântat să fie Domnul! – a strigat omul. Cum de m-aţi găsit ?
- Am văzut nişte urme în nisip şi ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau, într-adevăr, urmele tale.

- Voi credeţi că urmele mele v-au adus aici ? Nu, Dumnezeu, Care S-a îndurat de suferinţa mea, El v-a călăuzit paşii spre mine, altfel aş fi murit.Povestea a fost preluată de aici

O altă cheie de interpretare ar fi că un om a văzut, într-un vis , pe nisip zilel vieţii sale , alături de urmele paşilor lui Dumnezeu. Surprins, a observat că exact în zilele cele mai grele, nu mai era decât o singură urmă de paşi. Explicaţia este aproximativ aceeaşi- – E adevărat că în cele mai grele momente ale vieţii tale, există urma paşilor unei singure persoane. Dar nu sunt paşii tăi, ci ai Mei, în timp ce te purtam pe braţe..
Sunt unii oameni care nu vad că Dumnezeu se îngrijeşte de ei. Nu văd că Domnul, din iubire, caută mereu să îi ajute. Ei de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de ei.
Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu,
Dumnezeu ramane mereu aproape de noi.”

Bookmark to:

Azi NU !

Bookmark to:

Pornind de la ideea că cei mai buni sunt într-adevăr buni şi persoane de la care ai ce învăţa, am început să colind puţin prin blogosfera de la noi…Nu o să dau nume, pentru că nu ele contează, ci comportamentul care pare a fi unul general.
În primul rând, pe blogurile nostre de top ,am găsit lucruri intresante , spuse pe un ton destul de accesibil. Am mai observat că majoritatea nu se limitează la anumit domeniu de interes , ci abordează diverse teme, în special chestiiuni de actualitate. Deoarece au deja ceva experienţă, unii oferă sfaturi despre cum ar trebuie să fie un blog de calitate( deşi nu cu bucurie am văzut că de multe ori , prin conceptele de “bun” sau “de top” se înţelege un blog foarte vizitat şi atât).
E păcat că se pune atât accentul pe aspectul comercial, ignorându-se astfel calitatea articolelor postate.
Şi am aflat şi o reţetă la îndemâna oricui pentru a avea un blog “de succes”- după ce devii cât de cât cunoscut, începi să jigneşti în stânga şi în dreapta , colegii de pe celelalte bloguri, mai rău decât în junglă. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Şi, neapărat, cel care devine ţinta ofenselor, trebuie să fie un blogger mai cunoscut decât tine…Cât se poate de simplu, nu? Nu, nu e o glumă. Am zis că e o reţetă uşor de aplicat, nu că e morală, etică, că mi se pare normală, sau că o voi pune în practică vreodată.
Chiar mi-a lăsat un gust amar această lipsă de respect- dacă te ascunzi în faţa unui monitor nu înseamnă că ai mai puţină responsabilitate pentru acţiunile tale!
Mi-am dat seama că în blogosfera “superioară” e la fel ca în orice mediu cu pretenţii- multă ipocrizie, răutate, în care se pune mai mult accent pe numărul de vizitatori/ cititori decât pe calitate..nu neapărat a articolelor(unele sunt prea legate de ştirile politice sau mondene şi practic nu spun mare lucru) ci a oamenilor.
Eu sunt bucuroasă când descopăr un om care îmi împărtăşeşte o idee, când cineva se regăseşte într-una dintre melodii sau se încarcă spiritual citind una din poeziile postate de mine. Cred că e mai preţios zâmbetul unui om provocat de o emoţie sinceră decît comentariile altor 10 care doar îţi (dez)/aprobă jignirile …Dar, cum am mai spus, trăim într-o lume cu valori răsturnate, în care anormalul poate trece foarte uşor drept ceva obişnuit.
Un îndemn pentru toţi cei care deţin sau vor să îşi facă un blog- Nu uitaţi nicio clipă că înainte de a fi bloggeri sunteţi oameni ! Şi încercaţi să vă comportaţi ca unii autentici!

Să luăm exemplu de la animalele din poza de mai sus, prădători feroce, care au reuşit să devină prieteni foarte buni! “(mai multe informaţii despre cei 3 prieteni, afli aici)

Şi pe final , o melodie a lui Vali Sterian, Dumnezeu să îl odihnească, care, deşi a fost scrisă pentru revoluţie, este mai mult decât relevantă pentru situaţia generală de astăzi a ţării noastrei :

Bookmark to:

Chiar dacă nu se încadrează în generaţia muzică uşoară românească, cei de la Provincialii, au realizat, pornind de la piesa Corinei Chiriac, o melodie deosebită, care merită ascultată! ( P.S- albumul cu piese de influenţă populară românească, ţigănească şi rusească reprezintă un exemplu elocvent de muzică bună! Audiţie plăcută!

Bookmark to:

Un filmuleţ care m-a impresionat până la lacrimi când l-am vizionat şi care este mai mult decât relevant pentru cum ar trebui să fie un prieten adevărat. Chiar dacă protagoniştii nu sunt oameni, cred că avem multe de învăţat …

P.S. – Pisica din imagine , timp de 2 ore i-a făcut masaj cardiac prietenului lovit de maşină şi nu a lăsat niciun om să se apropie, surprinzând medecii veterinari şi o lume întreagă cu dragostea şi devotamentul ei..

Bookmark to:

“Un suflet în două trupuri”, aceasta este definiţia dată prieteniei de către Aristotel. Totuşi, pentru fiecare dintre noi, prietenia înseamnă ceva diferit. De mult îmi doream să scriu aceste rânduri, dar pentru a avea o viziune cât mai completă, am făcut un mic sondaj pentru a afla ce cred ceilalţi depre prietenie şi prieteni. P. mărturisea următoarele: “Cred că prietenia este ceva necesar în viaţă şi totodată ceva ce îi dă culoare şi ştiu că există şi prieteni adevăraţi. Sinceritatea mi se pare foarte importantă într-o prietenie , încrederea este şi ea nelipsită dacă e o prietenie adevărată ( cu acel “dacă” de rigoare), sprijin reciproc şi înţelegere , iar o prietenie adevărată rezistă în timp şi distanţă. Apropo de prietenie, cel mai grăitor exemplu e L. ,- noi in a opta, eram foarte apropiate, era o legătură specială. În a noua şi a zecea nu prea am mai vorbit, dar o simţeam la fel de apropiată ca înainte şi ea la fel pe mine. La finalul clasei a zecea am început să vorbim , a fost ca şi cum luasem totul fix de unde rămăsese fără ca timpul să ne afecteze sentimentul de apropiere, iar acum suntem prietene apropiate”. R. ne-a făcut o clasificare a prietenilor: “Pentru mine există mai multe feluri de prieteni. Sunt prieteni, aşa, de suprafaţă, cu care am o relaţie bună, dar superficială. Şi prietenii cu care am crescut şi am făcut de toate, pe care îi respect şi care mă respectă”. O altă persoană, alte definiţii: “Pentru mine, prietenia reprezintă o legătură puternică, care se bazează, in primul rând, pe existenţa sentimentelor. O prietenă bună este cea care te sprijină necondiţionat, care te ascultă când ai cea mai mare nevoie . Încearcă să te înţeleagă , să te sfătuiască cum ştie mai bine şi nu îţi reproşează când greşeşti (deşi te avertizase) . O prietenă bună pune mai presus de sine pe cealaltă, o vede ca pe o completare a fiinţei sale şi nu cunoaşte sentimentele de ură, invidie, ipocrizie. Prietenia adevărată a devenit un ideal la care aspiră foarte puţini oameni…” A. pune accent pe modul in care se naşte o astfel de relaţie : “Este o chestie ( prietenia) care se formează între 2 oameni, de multe ori, pentru că aşa s-a întămplat, erau în locul şi momentul potrivit amândoi, şi îşi dau seama că împreună le e mai bine, nu se mai simt izolaţi, au cine să vorbească, la cine să apeleze pentru ajutor şi cu cine să se simtă bine. Şi pe urmă, în timp , vin restul: respect, încredere, etc”. M. : “Eu consider că prietenii sunt la fel de necesari ca aerul pe care îl respirăm, iar un prieten bun trebuie să fie sincer şi să ştie mereu cum să te înveselească atunci când eşti într-o situaţie limită şi totul ţi se pare pierdut”. C. oferă 2 exemple de acţiuni concrete: “Un/O prieten/ă de încredere este acela pe care, daca îl suni la 12 noaptea nu te va înjura, ci îţi va întinde o mână de ajutor. Un prieten, atunci când te prezintă cuiva nu va spune colegul, ci prietenul/ amicul meu”.

Concluziile mele sunt optimiste- în ciuda crizei tot mai acute de sentimente, oamenii încă mai au nevoie de prieteni, de un suflet cu care să rezoneze şi de un umăr pe care să ofteze şi să plângă. Toţi probabil, vrem prieteni fideli, sinceri, calzi- să nu uităm însă că şi ei au aceleşi aşteptări de la noi. Despre acest subiect aş putea scrie pagini întregi, dar o să rezum în câteva idei şi gândurile mele: Prietenia ne face mai umani, este un drum către lumină , care trece prin spini şi griji. dar şi un drum cu zâmbete si bucurii. Nu are vârstă, şi nu nu se poate “măsura” – poate doar în gânduri, încurajări şi rugăciuni. Un bun prieten râde şi plânge alături de tine, este primul care te felicită, dar şi primul care îţi spune când greşeşti. Este un om căruia, un vis nebunesc dar în care crezi din suflet , i se pare realizabil. Este un miniînger păzitor pământesc , cel care, deşi îţi cunoaşte defectele, este capabil să vadă  că dincolo de ele, că eşti un om unic şi special. Mai cred că avem nevoie de prieteni adevăraţi, că ei dau valoare existenţei şi reprezintă un motiv în plus de bucurie. De asemenea, prefer unul sau doi prieteni de suflet decât 10 sau 20 de cunoştinţe ( amici superficiali, prieteni făcuţi de dragul apartenenţei la un grup). Prietenia …există in fiecare dintre noi, trebuie doar să avem grijă cui o acordăm!( pentru că este prea valoroasă pentru a fi irosită cu ” surzi” spiritual).

Voi, dragi prieteni, cunoscuţi sau necunoscuţi , ce credeţi- mai există loc în vieţile noastre pentru dăruire ? Mai avem timp să ne facem griji pentru alţii? Mai sunt ” la modă” prieteniile de o viaţă? Mai merită să ne investim energiile în alţii? Sau recviemul prieteniei e deja pe drum?

Bookmark to: